„I paid my income tax today
I never felt so proud before
To be right there with the millions more
Who paid their income tax today.”

Versurile citate fac parte din cântecul I Paid My Income Tax Today scris de Irving Berlin conform cerințelor lui Morgenthau, pentru a promova educația fiscală și conformarea voluntară a cetățenilor cu legislația fiscală. În SUA, educația fiscală a apărut pentru prima dată ca parte a propagandei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest lucru a jucat un rol esențial, deoarece mulți americani au fost nevoiți să plătească impozite pe venit pentru prima dată în viața lor în anul 1941[1].

Emblematic pentru educarea cetățenilor în sensul conformării voluntare este și filmul „The New Spirit”. Opera cinematografică îl are în centru pe Donald Duck care simbolizează „omul de rând” tipic american, așa cum este imaginat de constituție, urmărind dobândirea propriului interes, dar aderând și la valorile democratice ale societății. Plin de patriotism, el ține cu înverșunare la drepturile sale constituționale și este dispus să lupte pentru ele. Succesul filmului a demonstrat că mesajul lui Disney era convingător: „The New Spirit” a fost nominalizat (alături de alte 24 de filme) la cea de-a 15-a ediție a premiilor Oscar. Filmul, difuzat gratuit, a fost rezervat în 11.700 de cinematografe în cele șase săptămâni premergătoare Zilei Impozitelor (15 martie 1942) și a fost astfel văzut de 32 de milioane de americani. Într-un sondaj Gallup, 37% dintre aceștia au recunoscut că filmul le-a încurajat dorința de a plăti impozite atunci când au trebuit să completeze declarația de venit pentru prima dată în viață[2].

În contrast cu filmul american, în Germania a fost produs scurtmetrajul „Putzke Wants to Know” . Narațiunea filmului îl are în centru pe domnul Putzke care, supărat că trebuie să completeze declarația de impozit, se gândește la cât de mult îi reduc taxele calitatea și nivelul de trai, deoarece acestea sunt percepute pe orice: băuturi alcoolice, țigări, cinematograf, venituri. Dar, în ciuda acestor taxe directe și indirecte, statul nu are bani pentru a repara strada din fața casei sale (care era în stare foarte proastă, ca  o mare parte din infrastructura din deceniul postbelic). „Cei de sus” par să arunce pur și simplu pe apa sâmbetei banii pe care îi plătește. Putzke, plin de furie, se hotărăște să afle de ce trebuie să plătească și pe ce sunt cheltuiți banii lui. Călătoria sa începe la biroul fiscal local, unde este primit cu căldură și informat că majoritatea taxelor sale nu sunt cheltuite la nivel local, ci la nivel federal, în capitala germană Bonn. Se duce acolo și îl vizitează pe ministrul de finanțe Fritz Schäffer, care a jucat în persoană în film. „E bine că puneți această întrebare, domnule Putzke. A face acest lucru este un drept al dumneavoastră și mi-aș dori ca contribuabilii, în general, să se preocupe mai mult de acest lucru”, îi complimentează Schäffer interesul lui Putzke pentru acest subiect și îi înmânează cele 1.700 de pagini ale bugetului guvernului federal aferent anului 1951. Până în acest punct, Putzke seamănă cu Donald Duck din „The New Spirit”, ca o întruchipare a „omului de rând” care se agață de valorile sale și este dispus să lupte pentru drepturile lui.

Dar această interpretare pierde rapid teren, deoarece Putzke nu se confruntă cu sarcina simplă de a completa un simplu formular de declarație fiscală. Mai degrabă, el este copleșit fără speranță de bugetul voluminos al guvernului federal.

Putzke este ajutat în această luptă birocratică de către un tânăr care se dovedește a fi un reprezentant al Uniunii pentru Libertăți Civile (inițiatorul filmului). Activistul (fără nume) al drepturilor civile este în multe privințe construit în contrast cu Putzke: prea tânăr pentru a fi asociat cu viața sub dictatura nazistă; foarte bine informat cu privire la toate aspectele legate de procesele democratice, legi și reguli; bine educat și elocvent. Chiar dacă profesia sa nu este menționată, pare că este un politician profesionist sau un lobbyist în slujba Uniunii pentru Libertăți Civile. Acest om îl ajută pe Putzke cu materialele complicate care i-au fost înmânate. În primul rând, el explică procedurile prin care bugetul federal se consolidează. Putzke înțelege că sumele cheltuite sunt controlate prin diverse mecanisme democratice și de încredere. În al doilea rând, electricianul ajunge să înțeleagă că el însuși își folosește dreptul său de vot pentru a numi politicienii care sunt responsabili de cheltuirea impozitelor sale. În al treilea rând, activistul îi explică faptul că doar 3% din buget este cheltuit pentru administrație, în timp ce restul este cheltuit pentru măsuri sociale și de interes pentru binele comun. Putzke, din ce în ce mai convins, trebuie să fie de acord că toate aceste proceduri au sens și sunt necesare. Ca răspuns la întrebarea destul de sfidătoare despre motivul pentru care, totuși, nu există bani pentru reconstrucția străzii din fața casei sale, activistul îi recomandă lui Putzke să ia legătura cu politicienii de la nivel local referitor la această problemă. În ultimul clip, îl vedem din nou pe Putzke, după ce și-a completat în sfârșit declarația de impozit. În acest moment, el și soția sa își dau seama că tocmai au început lucrările pe strada lor și exclamă: „O minune – datorită impozitelor mele!”[3].

Revenind în plan contemporan, în anul 2017, a fost înființat TAXEDU ca proiect-pilot al Uniunii Europene, cu scopul de a-i educa pe tinerii cetățeni europeni cu privire la taxe și impozite și la felul în care acestea le influențează viețile. TAXEDU este plin de resurse practice multilingve, cum ar fi clipuri video, cursuri e-Learning și jocuri concepute pentru a informa utilizatorii cu privire la frauda fiscală, evaziunea fiscală, veniturile din muncă, resursele naționale și modul în care impozitele ne afectează viața[4].

Cum s-au realizat în România campaniile și îndemnurile pentru conformarea fiscală? Elocventă este parafrazarea unei declarații celebre conform căreia: Este dreptul meu să fur și datoria statului să mă prindă[5].

Așa cum lipsește cultura constituțională, România nu stă mai bine nici la educația fiscală. În aceste condiții, este necesară adoptarea unor reglementări care „să forțeze” conformismul cu legislația în vigoare.

Este impozitul de 70% aplicabil din data de 1 iulie 2024 asupra veniturilor cu sursă neidentificată o expropriere sau confiscare? Încalcă acest impozit principiul proporționalității?

Sunt adepta unei opinii nepopulare care va oferi un răspuns negativ celor două întrebări. Iar din perspectiva unei iubitoare a dreptului constituțional, pot spune că această cotă nu depășește principiul proporționalității, reprezentând o așezare justă a sarcinii fiscale prin raportare la circumstanțele particulare în care este stabilit acest impozit.

În cazul veniturilor rezultate din activități ilicite devine incidentă instituția confiscării, răsturnându-se prezumția dobândirii licite a averii. În cazul veniturilor a căror sursă nu a fost identificată, putem considera, la limita bunului simț juridic, că cel care a obținut veniturile a făcut-o în mod legal, dar refuză (din orgoliu) să spună de unde sunt veniturile, ca să nu plătească un impozit de 16%, ci de 70%.

Astfel, în opinia mea, contribuabilul va taxa statul cu 30%, pentru incapacitatea acestuia de a identifica sursele ilicite ale veniturilor sale. Prezumția caracterului licit al dobândirii averii nu va fi neapărat răsturnată, dar va avea o nuanță mai fadă în cazul neidentificării sursei veniturilor. Pe cale de consecință, interesul public care constă, în principal, în combaterea evaziunii fiscale poate justifica instituirea unei cote de impozit majorate aplicabile veniturilor cu sursă neidentificată. Acest lucru se datorează și faptului că prezumția instituită în art. 44 din Constituție este una relativă, care, așa cum a statuat și Curtea Constituțională, poate fi răsturnată, nu doar prin probe, ci și prin prezumții simple[6].

În calitate de juriști, avem datoria de a promova valori și de a pleda pentru schimbările necesare din societate, cum ar fi conformarea voluntară cu legea. Cercetările interdisciplinare privind atitudinea cetățenilor față de măsurile fiscale evidențiază faptul că respectarea voluntară este un factor foarte important pentru a-i determina pe oameni să își plătească impozitele și este mult mai eficientă decât controalele sau presiunile guvernamentale. Însă, cât timp la nivelul societății există o invrâjbire împotriva respectării legii, sunt necesare și presiunile instituite prin lege.

[1] S. Guex, H. Buclin, Tax Evasion and Tax Havens since The Nineteenth Century, palgrave macmillan, 2023, p. 357.

[2] K. Schönhärl, G. Hürlimann, D. Rohde, Histories of Tax Evasion, Avoidance and Resistance, Routledge, 2023, p. 158.

[3] Idem p. 162.

[4] https://taxedu.campaign.europa.eu/sites/default/files/2023-02/Mini%20Guide_TAXUD_compact_v2.pdf.

[5] https://www.antena3.ro/actualitate/vintu-dupa-eliberare-voi-mai-face-ilegalitati-275845.html

[6] A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 356/2014.