În data de 10 septembrie 2024, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat mult așteptata hotărâre în cauza Apple. Așa cum fost anticipat de o parte dintre profesioniști, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că Irlanda a acordat un ajutor de stat ilegal către Apple prin intermediul deciziilor fiscale anticipate. Decizia în cazul Apple se înscrie în seria celui de-al doilea val de hotărâri ale Comisiei Europene și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, care adoptă o interpretare mai largă a criteriului privind avantajul acordat de autoritățile unui stat, consolidând astfel eficacitatea normelor privind ajutoarele de stat ca instrument împotriva concurenței fiscale dăunătoare și a evitării obligațiilor fiscale prin erodarea bazei de impozitare

Această evoluție rezultă în principal din conexiunea identificată de Comisie între criteriul avantajului fiscal și principiul concurenței depline din legislația Uniunii Europene. Potrivit acestui principiu, Comisia consideră că orice aranjament fiscal (soluție fiscală anticipată), care se abate de la acest principiu, este de natura a oferi un avantaj întreprinderii vizate, avantaj ce determină incidența normelor privind ajutorul de stat. O parte a doctrinei contestă această nouă abordare, susținând că nu are un fundament juridic solid, principala critică fiind legată de suveranitatea fiscală a statelor membre. Totuși, în acest material, îmi propun să adopt o perspectivă mai restrânsă asupra acestui subiect, limitându-mă la analizarea interpretării normelor privind ajutoarele de stat, cu scopul principal de a preveni planificarea fiscală agresivă și erodarea bazei de impozitare.

I. Considerații introductive

Subiectul evaluării compatibilității soluțiilor fiscale anticipate cu normele europene care reglementează (și, în mare parte, interzic) ajutoarele de stat este deosebit de intrigant din cel puțin două motive fundamentale: (i) în cea mai mare măsură, soluțiile fiscale anticipate vizează impozitarea directă, un domeniu ce ține de suveranitatea fiscală a statelor membre, unde competențele de legiferare nu au fost cedate Uniunii Europene (în continuare „UE„) și (ii) activismul Comisiei Europene de a interveni în domenii care nu intră în competența sa directă, printr-o interpretare extensivă a ariilor de competență exclusivă ale UE, a fost amplificat de crizele financiare globale, care au făcut lupta împotriva planificării fiscale abuzive mai relevantă ca niciodată. Astfel, investigațiile privind ajutoarele fiscale în care sunt implicate multinaționale (de exemplu, Apple, Amazon etc.) au dobândit o acoperire mediatică fără precedent.

În cele mai recente cazuri referitoare la ajutoarele de stat care implică soluții fiscale, Fiat, Engie și Amazon, se poate observa că victoria statelor membre – și a contribuabililor – asupra Comisiei Europene s-a bazat în principal pe argumentul autonomiei fiscale. Doctrina a constatat că[1], deși balanța pare să încline în favoarea autonomiei fiscale, acordând acesteia prioritate în raport cu controlul ajutoarelor de stat, persistă totuși o incertitudine legată de faptul că hotărârile recente ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (în continuare „CJUE”) indică o tendință constantă pentru viitoarele cauze sau acestea reprezintă soluții izolate, determinate de specificul fiecărei cauze.

Această incertitudine pare să fie clarificată, înclinând spre a doua concluzie, în urma hotărârii CJUE în cauza Apple[2], sugerând astfel că soluțiile anterioare reflectă mai degrabă particularitățile fiecărei spețe decât o evoluție sistematică a jurisprudenței Curții.

Pentru articolul integral a se consulta Pandectele Române nr. 5/2024

[1] L. Guimaraes, Fiscal Autonomy and State Aid: To what extent can the argument of fiscal autonomy prevent the characterisation of a selective advantage?, Facultatea de Economie și Management, Universitatea Lund, teză de disertație în Drept fiscal European și Internaționa, 2024, p.8.

[2] Hotărârea CJUE din 10 septembrie 2024 în cauza C‑465/20 P.